Este localizat in centru, chiar la Piata Romana. Este un loc peste care poate treci usor, dar odata ce l-ai sesizat, simti ca in alta parte filmul nu ar mai avea acelasi farmec. Vorbim despre Cinema Studio, loc dedicat filmului, o sala reprezentativa de proiectie a Uniunii Cineastilor din Romania. Este mai mult decat un cinema, gazduind evenimente importante din lumea filmului bucurestean: Festivalul Filmului European, Festivalul international al filmului studentesc, gale si saptamani ale filmului strain, premiere ale filmelor romanesti, cat si filme din repertoriul international.
Aspectul salii Studio in care sunt proiectate filmele inspira eleganta prin materialul de catifea al scaunelor si design, creand acel sentiment pe care il ai cand filmul devine intr-adevar o manifestare culturala, un prilej de socializare, o modalitate eleganta de a-ti petrece timpul. ISIC te invita la film. In sprijinirea studentilor, tinerilor si a profesorilor, am incercat mereu sa oferim mijloace de relaxare si de distractie si intrucat credem in importanta accesului facil la cultura, in special din pespectiva tinerilor, va propunem un nou cinematograf si va invitam sa mergeti la Cinema Studio si sa va bucurati de film, beneficiind de 50% reducere din pretul biletului, pentru posesorii de carduri ISIC, ITIC si IYTC. Isic va recomanda Cinema Studio pentru ca filmele se traiesc cu adevarat in sali speciale. |
Contact:
Adresa: strada Mendeleev 28-30, sector 1, Bucuresti
Telefon: (021) 316.80.83
Website: Cinema Studio